Walter’s Blog

gânduri, întâmplări..

Berlin 4

Posted by wfettich pe Aprilie 26, 2009

Duminică am fost la un “gratar” cu Christian şi Clayton de la Project Volunteering acasă la Rene şi Mike, doi amici de-al lor tot couchsurferi. Am gătit curry indian cu legume pane şi orez. A fost absolut grozav şi mi-a dat unele idei culinare interesante. Pe lângă asta am terminat o găleata de sangria şi câteva beri. Seara am ajuns acasă obosiţi de la atâta digerat doar ca să ne punem iaraşi pe gătit. De data asta impreună cu Michael, primul amero-indian pe care l-am cunoscut. Aici el era marea căpetenie culinară sub a cărui grijulie îndrumare am facut ceva ce nu mai ştiu cum se numea dar avea un gust absolut genial.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Berlin 3

Posted by wfettich pe Aprilie 25, 2009

Astăzi mi-am luat bilet la “Lange Nacht der Opern und Theatern” ce se traduce în “noaptea lungă a operelor şi teatrelor”. Cu un bilet din ăsta poţi vizita orice teatru şi opera vrei începând de la ora 19 şi până la ora 1. Pe lângă asta poţi călători gratuit în Berlin pe mijloacele de transport în comun. Aveai de ales din 50 de teatre cu programe printre care îmi mai amintesc că părea interesant dans brazilian, comedie, teatru improvizat, etc. . Primul spectacol la care am fost era din păcate o ciudăţenie modernă la care nu am inţeles poanta, deşi publicul se amuza… Bine… Am plecat după jumătate de oră şi am găsit alt “teatru” să zic aşa. Nu era un teatru obişnuit, adică cu scenă şi public, ci era o clădire cu mai multe camere şi în fiecare dintre ele era jucată o piesă cu câţiva oameni în public care aveau şi ei un mic rol în cadrul piesei. Aceste piese durau câteva minute şi erau jucate de 1 sau 2 actori. Eu am văzut doar una care era un monolog al unei actriţe despre problemele existenţiale ale unei adolescente. Mă rog, tot era prea ciudat pentru mine chiar dacă am înţeles câte ceva din asta şi mi-am zis ca mă duc mai departe în centru să vad ce pot găsi acolo. Când am ajuns am dat de o coadă de minim 45 minute la opera de stat şi orice alt teatru din zonă era la fel de plin. Grozav, mi-am zis! M-am mai plimbat un pic prin zonă dar într-un final am zis că iau autobuzul până în Kreuzberg pentru că şi acolo sunt o grămadă de teatre într-un cerc relativ restrâns. Pe la ora 22:30, după o oră şi mai mult cu autobuzul, am ajuns şi am intrat la primul spectacol care părea să fie o comedie. “Norocul” meu a fost că era tocmai pauza şi atunci mi-am zis că arunc o privire la spectacolul de lângă unde era teatru improvizat. Dar spre surpinderea mea nu îmi mai găseam biletul! Şi astfel s-a incheiat toată distracţia cu o bere pentru a ineca supărarea şi un rămas bun de la noaptea teatrelor şi operelor din care nu am văzut aproape nimic. Asta e!

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Berlin 2 – Kapitalismus ist Krieg und Krise

Posted by wfettich pe Aprilie 24, 2009

Azi m-am plimbat prin oraş doar să fac unele poze şi să vad ce găsesc. Aşa am fost cu Michael, un student american la teatru, prin bazaarul turcesc unde am reuşit să ne rătăcim temeinic. Am fost surprins să văd câte afişe erau peste tot care chemau oamenii la luptă împotriva imperialismului capitalist. Mi se pare foarte amuzant, mai ales pentru că am cât de cât habar de “beneficiile” comunismului. Nu sunt un susţinător al capitalismului actual dar cred totuşi că este mai bun decât ce a fost până acuma. Cred că majoritatea celor care scandeaza astfel de lozinci habar nu au ce a fost în comunism şi încă mai cred în acea ideologie “pura” marxistă crezând că ea îi poate proteja de simpla lăcomie umană şi că le va oferi ceea ce “merită” oricare cetăţean. Dar un stat e format din oameni, şi aceştia când ajung la putere devin corupţi foarte uşor, pentru că sunt doar oameni. Nu ştiu dacă acesti neo-comunişti apreciază măcar faptul că au dreptul de a protesta în pace, ceea ce, după cum arata istoria, nu era cazul în ţările comuniste.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Marketroidul

Posted by wfettich pe Aprilie 23, 2009

Am o idee genială de afaceri! Şi anume… Marketroidul!
Marketroidul va fi un android capabil să activeze în mediul de afaceri.
Când un marketroid intră într-o companie de succes, algoritmii de recunoaştere managerială îl vor ajuta să stabilească foarte rapid care este persoana căruia trebuie să i se adreseze. O data gasită, intră in actiune programarea sa neuro-lingvistică pentru a capta interesul acesteia şi pentru a eficientiza procesul persuasiunii. Apoi, generatorul de afacereză cu mai multe grade de neinteligibilitate şi cel de slide-uri Powerpoint şi Excel-uri va crea confuzie şi va impresiona victima. Ea va fi hipnotizată de înşiruirea lungă şi rapidă de cuvinte confuze, slide-uri complexe generate spontan şi grafice fără date reale dar care îi vor lăsa impresia de seriozitate. Abia atunci va fi facută legatura la centru pentru a putea controla direct victima sau, dacă această legatura nu e posibilă, cipul special pentru promisiuni si negocieri poate adapta o serie de tehnici de vânzări pentru finalizarea contractului. Pentru cazurile când victima pare sa fie reticentă, Marketroidul este prevăzut cu spray-uri care vor răspândi un miros de bancnote proaspăt tipărite cum ar fi euro, dolari sau alte arome.
Marketroidul va fi făcut din cele mai fine materiale astfel încăt să semene cât se poate de mult ca şi aspect şi consistenţă cu o exemplar din specia umană în carne şi oase. Va avea o autonomie de minim 3 zile, suficientă pentru majoritatea conferinţelor şi prezentărilor.

Acuma am nevoie doar de nişte indieni care să construiască aşa ceva cât mai ieftin…

Posted in poante | Leave a Comment »

Praga 6 – Berlin 1

Posted by wfettich pe Aprilie 23, 2009

În ultima zi în Praga am fost la muzeul comunismului. Pentru cineva care a trăit foarte puţin în comunism aşa ceva e fascinant de văzut. O data, pentru că nu mai găseşti o societate comunista în Europa şi în al doilea rând pentru că s-a întâmplat atât de recent din punct de vedere istoric şi au ramas atâtea urme în societatea contemporană. Am aflat acolo ca punctualitatea poate fi o armă şi că arta poate fi centralizata. Şi am vazut “entuziasmul” general al populatiei pentru magnificele idei revoluţionare ale lui Lenin şi Marx, entuziasm prevalent în arta comunistă şi în avântul muncitoresc al proletariatui. Până şi copii cu vederea lor simplă reuşesc să vadă noua cale luminoasă a comunismului şi sunt într-atât de hotărâţi să păşească pe Noul Drum încât nu şovăiesc să işi ia mintea de la joacă şi să ucidă un soldat fascist atunci când se iveşte ocazia. Minunat, nu-i aşa?
Ok, a trebuit apoi să fug să iau autobuzul spre Berlin.
Când am ajuns în Berlin şi după ce am mers o oră aiurea am dat de gazdele mele şi anume Project Volunteering. Ăştia sunt câţiva oameni care au pus fiecare cont la cont şi au închiriat un apartament în Berlin pentru a fi folosit în special de couchsurferi sau oameni care încă işi cauta un loc stabil. Ideea mi se pare absolut grozavă. Mulţi oameni vin acolo şi în general toţi se distrează de minune. E un prilej grozav pentru fiecare de a cunoaşte oameni noi. Când am ajuns eu, tocmai pregateau cina şi se jucau un “drinking game”. Jocul acesta mergea aşa: Se ia un pachet de cărţi de joc şi se stabilesc unele reguli care trebuie îndeplinite când apare o anumită culoare sau cifră. Apoi, fiecare pe rând trage o carte şi el şi ceilalti execută regula stabilită. De exemplu fiecare trebuia să silabiseasca ultimul cuvânt din ce spunea s-p-u-n-e-a. Dacă apărea 6 atunci trebuia să alegi un subiect despre care alţii trebuiau să spună ceva: cum ar fi ţări cu R : România, Ruanda, Rusia etc.. Sau dacă apărea cartea cu numărul 3 atunci trebuia să iei 3 guri de bere etc. Dacă uitai să respecţi regulile erai “pedepsit”, de obicei cu mai multă bere. Pe lângă asta exista cartea lui Dumnezeu ce îi permitea celui care o trăgea să poată schimba regulile. Un joc foarte simplu şi distractiv de jucat în grupuri care beau multa bere :D.
Vreau să punctez câţi americani am intalnit pe drum până acuma. Şi anume, o grămadă. De fapt şi Stuff White People Like declară că pe locul 19 este “Traveling”. Se pare că Europa e un fel de Mecca a studenţilor americani albi care pleacă măcar o dată în viaţă în pelerinaj aici. Foarte bine, mult mai bine decât litoralul nostru sau televizaurul. Oricum ce mă distrează la americani sunt ticurile lor verbale. “It’s like that shit I mean you know, whatever” nu are voie să lipsească din americana colocviala. Cu fraza asta reuşesc să spuna ceea ce e mai important şi imediat inţelesul devine clar pentru ceilalţi americani. Aşa orice substantiv e un fel de “that shit” şi când nu e clar atunci e “like, you know, I mean.. “ şi dacă nici aşa nu e clar atunci e cu siguranţă “whatever”.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Praga 5

Posted by wfettich pe Aprilie 22, 2009

Am vizitat cetatea Vysehrad, o cetate construită în secolul 10 menită să protejeze Praga şi împrejurimile. Legendele spun că de fapt aici ar fi fost primele aşezăminte care vor forma Praga mai târziu. E un loc foarte frumos care iţi ofera o vedere de ansamblu asupra oraşului. Pe lângă asta aici sunt înmormântaţi câţiva cehi celebri precum Antonín Dvořák, Bedřich Smetana şi Karel Čapek. Se pot vizita cazematele şi catacombele cetăţii dar nu am avut răbdare să aştept până când trebuia să înceapă turul deoarece trebuia să mă întâlnesc cu Zuzanna. Din păcate ea avea piciorul rupt şi trebuia să se mişte cu ajutorul unor cârje. Mi s-a părut impresionant că asta a şi facut! E un efort destul de mare şi există riscul să cadă pe piciorul rupt (L-a rupt când a fost la căţărat). Am fost împreună să mâncăm ceva la un restaurant în apropiere şi să povestim. Eu mi-am luat celebra raţă cu galuşte ceheasca şi am vorbit depre locurile pe unde a fost, ca de pildă Maroc, Franta, Italia, Spania şi multe altele. Prin majoritatea acestor locuri a fost cu auto-stopul şi a stat la couchsurferi sau alte gazde. În Maroc de exemplu nici nu trebuie să cauţi cazare, mergi într-o anumita piaţă şi stai şi astepţi. Vor veni oameni să te intrebe ce faci acolo şi dacă vrei să stai la ei, deoarece sunt foarte dornici să afle despre alte ţări şi oameni. Nu e simplu să ieşi din Maroc dacă eşti marocan, ai nevoie de multe vize şi spăgi şi de aceea ei prind orice ocazie de a cunoaşte străini. În Spania a lucrat ca şi profesoară de engleză şi franceză pentru câteva luni, asta deşi nu cunoaşte prea bine ambele limbi dar cică ei au o adevarată lipsă de profesori de limbi străine şi atunci angajează pe oricine e cât de cât capabil şi dispus. Seara am mers la un specatcol incendiar în cetatea Vysehrad unde am întâlnit alţi couchsurferi. Ce m-a impresionat a fost atât spectacolul cât şi faptul ca Zuzanna a venit iarăşi pe cârje până acolo deşi era departe. A fost un efort foarte mare pentru ea dar s-a bucurat că a mai ieşit din casă. Mişto, îmi plac tipele active :D. Spectacolul a constat dintr-o serie de jonglerii cu foc şi suflători de flăcări din care ultimii erau poate cei mai interesanţi. Puteţi vedea şi câteva videouri pe picasa.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Praga 4

Posted by wfettich pe Aprilie 21, 2009

În a patra zi am stat pe acasă până târziu cât să mă trezesc şi să scriu câteva dintre ideile care îmi vin mereu dar sunt prea leneş, prea ocupat sau prea obosit să le notez. Încep să simt febra musculară de la atâta mers şi savurez un moment de linişte şi introspecţie. Voi mai merge pe la muzeul comunismului şi cred că mă intalnesc seara cu câţiva dintre oamenii pe care i-am întâlnit aici. Oricum, nu mă grabesc, sunt în vacanţă.

Posted in calatorii | 1 Comment »

Praga 3

Posted by wfettich pe Aprilie 20, 2009

A treia zi am fost la castelul Praga, fosta reşedinţă a regilor cehi, care troneaza pe un deal deasupra oraşului. (hmm Kafka?) Acolo am dat de un foarte drăgălaş restaurant cu decor medieval făcut cu gust faţă de alte locuri de genul . Adică aveau pahare de sticlă şi tacâmuri, ceea ce prin alte locuri de asemănătoare cică nu sunt permise pentru că strică atomsfera (maare prostie). Lumina era exclusiv de la lumânări, muzica era o încântatoare muzică medievală care venea din nişte boxe (compromis acceptabil) şi decorul era acela de tavernă cu mobila foarte simplă şi unele instrumente şi ustensile vechi atârnate pe alocuri. Am băut un pahar dintr-un foarte bun “honeywine” cald şi am mancat o ciorbă de cartofi cavalerească ce nu-şi merită deloc reputaţia de “mâncare a ţăranului”.
Castelul e absolut grozav, puteţi vedea în poze. Daca aş fi fost în prima săptămână a lunii aş fi intrat gratuit în multe dintre muzeele apropiate.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Praga 2

Posted by wfettich pe Aprilie 19, 2009

În ziua a doua după micul dejun care a costat 100 coroane (ceea ce e acceptabil) dar era vegetarian (aaargh, de ce??!!) m-am mutat de la Sir Toby’s la Hostel Elf care e mai aproape de centru , puţin mai ieftin (12 euro pe noapte) şi unde micul dejun e inclus în preţ. Apoi m-am plimbat încetişor prin oraş în directia str. Belehradska la restaurantul mexican “Fosil” unde pe la ora 18 mă intâlnesc cu infamul Danny Creer, ambasador couchsurfing.com pentru Praga şi alţi couchsurferi de pe aici. Pe drum am trecut pe la turnul TV care se pare că suferă de o invazie de bebeluşi gigantici de piatră. Mişto idee, îmi place. Am plătit biletul de 150 coroane şi am urcat sus până la etajul 8 că să vad că am o superba panoramă asupra întregului oraş pe care o pot admira prin enormele ferestre mânjite de căcat de pasăre. Mda, ferestrele murdare (şi de altfel greu de curăţat) cât şi reflexiile luminii din ele mi-au distrus majoritatea pozelor pe care le-am făcut de acolo şi m-au lăsat cu durerea sufletească a celor 5 beri pe care le-am pierdut plătind biletul. La etajul 5 era un bar/restaurant de unde exista aceeaşi panoramă superbă şi cred mai frumoasă noaptea dar la fel de inutilă atunci pentru mine.
Am mai trecut pe langa biserica lui Sf. Gheorghe un pic mai spre sud şi am dat de un grup de studenţe nemţoaice venite pe acolo pentru schimb cultural etc. Am intrat un pic în vorbă şi cam atât. Ah, şi am făcut o poza tipei acesteia căruia mi-a plăcut expresia feţei oarecum visătoare. Aici vreau să adaug că îmi place foarte mult să pozez oameni dar din păcate ei sunt subiectele cele mai dificile. Un peisaj sau un monument nu se schimbă când apare un amărât de om cu un aparat de înregistrat pentru că au stat acolo de zeci de ani fără să le pese nici de vânt, ploaie sau igrasie. Dar când un alt om te vede atunci imediat mintea lui născoceşte iluzii cum că ai încerca, cu ajutorul acelei maşinaţii diavoliceşti, să îi furi sufletul, să atentezi la reputaţia lui sau la siguranţa naţionala. Şi fie se ascunde, fie işi afisează masca pentru fotografi. De aceea pentru a fotografia oameni sunt grozave aparatele astea digitale micuţe care nu fac oribilul CLAC precum SLR-urile şi pe care le poţi ascunde într-un buzunar de haină dar care au totuşi un zoom şi rezoluţie îndeajuns de bună încât să poţi face porterete. Asta e concluzia mea de până acuma de turist. Desigur, greii au reuşit să desluşeasca taina de a se apropia de oameni astfel încât aceştia să le permită să vadă dincolo de mască. Dar pentru asta e nevoie de multe ori de timp şi foarte multă grijă, doua lucruri în permanentă lipsă. Ori simplul fapt că atragi atenţia asupra ta e fatal pentru un om ce vrea să fotografieze (“fotograf” e un termen cu prea multe fiţe) alti oameni fascinanţi prin simplitatea lor şi nu numai. Aşa că trebuie să inventez motive “de fapt doar îmi setam aparatul”, să pretind că pozez ceva mai în spate sau să astept să nu se uite şi să mă misc repede. “E mai bine să ceri iertare decat să ceri permisiune” e principiul valabil în astfel de situaţii.
Pe la ora 18 am ajuns în Fosil , un restaurant mexican de vreo 25 de locuri în oraşul nou „Nove Mesti“, unde am dat de infamul Danny din Liverpool, Akiko din Kobe, Sinclair şi Heather din Anglia, Iolanda din Costa Rica, Amanda din SUA şi Marketa din Cehia. Muzica tare şi grămada de oameni au făcut să îi pot auzi doar pe câţiva dintre ei, dar asta e normal în astfel de locuri. Eu am mancat doar vreo 3 beri deoarece nu vroiam să cheltui prea mulţi bani dar ceilalţi m-au lăsat să degust din specialităţile mexicane pe care le comandaseră. Acolo am gustat pentru prima şi poate ultima oară cactus, care seamană cu fasolea verde călită la consistenţă şi gust doar că mexicanii l-au “aromat” cu nişte condimente foarte picante precum obişnuiesc să se chinuie la ei acasă. Şi pentru că era duminică aveau o ofertă de “toate tacos pe care le poţi mânca” pentru 180 de coroane (7 euro) asupra căreia s-au napustit fetele fără prea mult avânt insă. Danny e genul de om care nu poate sta liniştit. Deşi ne asemănăm ca şi temperament (INTP după Myers-Briggs) el parcă e ca mine atunci când beau 4 cafele. Ba trebuia să îşi verifice telefonul, sau să mănânce, sau povestească ceva şi e într-un multi-tasking permanent. E pasionat de chitara, filosofie, sport (doar suporter, nu cred că face prea multă mişcare) şi călătorie. După ce a stat mult timp prin Londra şi a fost logodit timp de 5 ani ce s-a terminat destul de abrupt, s-a mutat la Praga şi a acuma s-a trezit cu o sumă mare de bani (nu mai ştiu de unde) pe care o foloseşte să îşi urmeze pasiunile. Sper să îl mai revăd, depinzând de cum îmi folosesc timpul pe aici, care din păcate e muuult prea puţin.

Posted in calatorii | Leave a Comment »

Praga 1

Posted by wfettich pe Aprilie 18, 2009

Am ajuns în Praga tot cu orangeways şi mi-am făcut o notiţă pe viitor să-mi caut locul 33 sau 34 sau cel din spate mijloc. Astfel voi avea loc pentru picioarele mele lungi şi sângele se va dezmetici şi va circula pe obişnuitul lui traseu. Condiţiile într-adevăr sunt precum spun şi în reclamă, adică există toaletă, cafea gratis şi proiecţii de film. Nu stiu cum e cu Wi-Fi, ei spun că ar avea dar nu am putut verifica. Am fost impresionat de condiţiile oferite considerând preţul foarte mic.
În Florenc, autogara din Praga, am mers la primul hostel pe care l-am găsit în apropiere Hostel Elf , care din păcate era plin aşa că am mers mai departe la hostelul Sir Toby’s unde aveau locuri libere. La Elf am dat peste 3 americani Bodi, Ruby şi Natalie care erau în aceeaşi situaţie ca mine şi am zis că ar fi fain să stăm împreună pe cât suntem aici. Aşa că ne-am cazat toţi pe la Sir Toby’s cu 13 euro pe noapte într-o cameră de 10 paturi şi am mers împreună să vizităm centrul adică oraşul vechi “Stare Mesto”. Ei sunt din Austin Texas şi “no, we don’t like George Bush”, era al doilea lucru pe care l-am aflat de la ei. Se pare că unii europeni fug când aud de Texas după cum mi-au spus ei că a făcut un tip norvegian pe care l-au intâlnit în Budapesta.
Pe drum spre centru am mers să mâncăm ceva tradiţional cehesc la restaurantul “Rustika”. Eu mi-am luat o mâncare ce părea interesantă în meniu dar era destul de scârboasă când mi-a pus farfuria în faţa. Şi anume o tortilla cu “bacon” , piept de pui, ceapă şi condimente. Sună interesant nu? Chiar este dar din păcate cred că ei au considerat că grăsimea e un fel de garnitură pentru că avea mult din prima şi deloc din cea de-a doua. Mă rog, asta e. Ruby a fost cea mai norocoasă pentru că şi-a luat raţă friptă cu cartofi şi varză acră, o mâncare tradiţională cehească (cică) foarte bună şi foarte multă dar relativ ieftină (pe la 170 coroane). O porţie poate hrăni lejer un englez hămesit sau doi oameni normali. Aaa şi berea e bună şi ieftina pe aici, poţi bea un Gambrinus sau Pilsner Urquell la halbă, în restaurant/bar pe la 25-30 coroane care e cam 1 euro.
În orasul vechi am fost suprins de cât de bine intreţinut e tot. Printre monumente şi catedrale gotice găseşti case din secolul trecut, o puzderie de restaurante, baruri, magazine de suveniruri şi bijuterii care se intrec să absoarbă izvorul nesecat de turisti gură-cască printre care mă număr şi eu de altfel. După ce m-am pierdut de cateva ori de cei 3 texani doar facând poze am zis că ne desparţim şi ne vedem acasă că să pot zburda în linişte şi ameţeală şi să mă las condus de aparatul foto.
În sfârşit după ce s-a înserat şi era prea întuneric să mai pozez m-am îndreptat spre casă. Am găsit o staţie de tramvai şi am găsit că 8-ul mergea spre Dejvicka ceea ce suna familiar cu locul unde trebuia să ajung. Harta veche o pierdusem pe undeva şi alta pe care am luat-o dintr-un hotel nu mă ajuta prea mult şi am zis că oricum nu am nevoie de ea acuma. Buuun, Dejvicka se pare că era în cealalta parte a orasului şi când am ajuns acolo am aflat că de fapt eu trebuia să ajung la Delnicka care e în direcţia opusă. Asta e , mi-am zis, bine că am un bilet pe o zi pentru mijloacele de transport şi mă pot orienta folosindu-mă de miile de indicatoare mulilingve şi bipede de pe aici ( the pointless man ). Într-un final am ajuns acasă după vreo 2 ore de hoinărit şi gesticulat.

Posted in calatorii | Leave a Comment »